Acte necesare pentru obținerea ajutorului pentru încălzire

 
Documentele doveditoare privind componenţa şi veniturile familiei / persoanei singure: pentru  gaze  naturale
  1. cerere și declarație pe propria răspundere – Descarcă formularul de aici (pdf 7,5 MB)
  2. copie după contractul de vânzare-cumpărare, contractul de închiriere,  pentru a  dovedi calitatea de proprietar sau chiriaş, pentru imobilul/apartamentul/locuinţa la care se solicită ajutorul ;
  3. factură de gaze recentă (din ultimele luni ale anului );
  4. actele de identitate (B.I., C.I., certificat naştere copii) ale membrilor familiei, din care să rezulte că aceştia au domiciliul sau reşedinţa la adresa la care se solicită ajutorul;
  5. certificatul de căsătorie;
  6. hotărâre judecătorească privind plasamentul, încredinţarea, adopţia copilului,  dispoziţii privind tutela, curatela, sau stabilirea altor măsuri de protecţie pentru copii;
  7. adeverinţă de venit cuprinzând salariul net din luna anterioară depunerii cererii;
  8. cupoane: pensie (orice tip de pensie), alocaţii şi indemnizaţii, ajutor de şomaj, sau pentru orice altă prestaţie socială, din luna anterioară depunerii cererii;
  9. adeverinţă doveditoare a faptului că solicitantul sau membrii familiei nu realizează venituri impozabile pe raza comunei Sarmizegetusa, eliberată de către Direcţia Generală a Finanţelor Publice Hunedoara, pentru persoanele fără venituri;
  10. adeverinţă de la facultate pentru studenţi, din care să rezulte dacă beneficiază  sau nu de  bursă;
  11. decizia de impunere pentru persoanele care realizează venituri din activităţi independente sau chirii;
  12. adeverinta de la administrator din care să rezulte nominal persoanele care locuiesc  la adresa  respectiva
  13. adeverinţa de rol agricol (pentru cei care deţin terenuri agricole în altă localitate).
  14. certificat de rol fiscal  de la Primăria comunei Sarmizegetusa, din care să rezulte bunurile detinute în proprietate de toţi membrii familiei
          In cazul detinerii în proprietate a unui autoturism/autoturisme şi/sau motocicletă/motociclete se va prezenta cartea de identitate a autoturismului pentru evidenţierea vechimii.
 
Documentele doveditoare privind componenţa şi veniturile familiei/persoanei singure:
pentru energie electrică
  1. cerere și declarație pe propria răspundere – Descarcă formularul de aici (pdf 7,5 MB)
  2. copie după contractul de vânzare-cumpărare, contractul de închiriere,  pentru a  dovedi calitatea de proprietar sau chiriaş, pentru imobilul/apartamentul/locuinţa la care se solicită ajutorul ;
  3. factură de energie electrica  recentă (din ultimele luni ale anului);
  4. actele de identitate (B.I., C.I., certificat naştere copii) ale membrilor familiei, din care să rezulte că aceştia au domiciliul sau reşedinţa la adresa la care se solicită ajutorul;
  5. certificatul de căsătorie;
  6. hotărâre judecătorească privind plasamentul, încredinţarea, adopţia copilului, dispoziţii privind tutela, curatela, sau stabilirea altor măsuri de protecţie pentru copii;
  7. adeverinţă de venit cuprinzând salariul net din luna anterioară depunerii cererii;
  8. cupoane: pensie (orice tip de pensie), alocaţii şi indemnizaţii, ajutor de şomaj, sau pentru orice altă prestaţie socială , din luna anterioară depunerii cererii;
  9. adeverinţă doveditoare a faptului că solicitantul sau membrii familiei nu realizează venituri impozabile pe raza comunei Sarmizegetusa, eliberată de către Direcţia Generală a Finanţelor Publice Hunedoara, pentru persoanele fără venituri;
  10. adeverinţă de la facultate pentru studenţi, din care să rezulte dacă beneficiază  sau nu de  bursă;
  11. decizia de impunere pentru persoanele care realizează venituri din activităţi independente sau chirii;
  12. adeverinta de la administrator din care să rezulte nominal persoanele care locuiesc  la adresa  respectiva
  13. certificat de rol fiscal  de la Primăria comunei Sarmizegetusa , din care să rezulte bunurile detinute în proprietate de toţi membrii familiei
  14. adeverinţa de rol agricol (pentru cei care deţin terenuri agricole în altă localitate).

In cazul detinerii în proprietate a unui autoturism/autoturisme şi/ sau motocicletă/motociclete se va prezenta cartea de identitate a autoturismului pentru evidenţierea vechimii.

Documentele doveditoare privind componenţa şi veniturile familiei/persoanei singure:
pentru lemne, combustibili petrolieri
  1. cerere și declarație pe propria răspundere – Descarcă formularul de aici (pdf 7,5 MB)
  2. copie după contractul de vânzare-cumpărare, contractul de închiriere, pentru a dovedi calitatea de proprietar sau chiriaş, pentru imobilul/apartamentul/locuinţa la care se solicită ajutorul ;
  3. actele de identitate (B.I., C.I., certificat naştere copii) ale membrilor familiei, din care să rezulte că aceştia au domiciliul sau reşedinţa la adresa la care se solicită ajutorul;
  4. certificatul de căsătorie;
  5. hotărâre judecătorească privind plasamentul, încredinţarea, adopţia copilului, dispoziţii privind tutela, curatela, sau stabilirea altor măsuri de protecţie pentru copii;
  6. adeverinţă de venit cuprinzând salariul net din luna anterioară depunerii cererii;
  7. cupoane: pensie (orice tip de pensie), alocaţii şi indemnizaţii, ajutor de şomaj, sau pentru orice altă prestaţie socială, din luna anterioară depunerii cererii;
  8. adeverinţă doveditoare a faptului că solicitantul sau membrii familiei nu realizează venituri impozabile pe raza comunei Sarmizegetusa, eliberată de către Direcţia Generală a Finanţelor Publice Hunedoara, pentru persoanele fără venituri;
  9. adeverinţă de la facultate pentru studenţi, din care să rezulte dacă beneficiază  sau nu de  bursă;
  10. decizia de impunere pentru persoanele care realizează venituri din activităţi independente sau chirii;- adeverinţa de rol agricol (pentru cei care deţin terenuri agricole în altă localitate)
  11. certificat de rol fiscal  de la Primăria comunei Sarmizegetusa, din care să rezulte bunurile detinute în proprietate de toţi membrii familiei
Documentele doveditoare privind componenţa şi veniturile familiei/persoanei singure:
pentru energie termică
  1. cerere și declarație pe propria răspundere – Descarcă formularul de aici (pdf 7,5 MB)
  2. copie după contractul de vânzare-cumpărare, contractul de închiriere,  pentru a  dovedi calitatea de proprietar sau chiriaş, pentru imobilul/apartamentul/locuinţa la care se solicită ajutorul;
  3. actele de identitate (B.I., C.I., certificat naştere copii) ale membrilor familiei, din care să rezulte că aceştia au domiciliul sau reşedinţa la adresa la care se solicită ajutorul;
  4. certificatul de căsătorie;
  5. hotărâre judecătorească privind plasamentul, încredinţarea, adopţia copilului,  dispoziţii privind tutela, curatela, sau stabilirea altor măsuri de protecţie pentru copii;
  6. adeverinţă de venit cuprinzând salariul net din luna anterioară depunerii cererii;
  7. cupoane: pensie (orice tip de pensie), alocaţii şi indemnizaţii, ajutor de şomaj, sau pentru orice altă prestaţie socială, din luna anterioară depunerii cererii;
  8. adeverinţă doveditoare a faptului că solicitantul sau membrii familiei nu realizează venituri impozabile pe raza comunei Sarmizegetusa, eliberată de către Direcţia Generală a Finanţelor Publice Hunedoara, pentru persoanele fără venituri;
  9. adeverinţă de la facultate pentru studenţi, din care să rezulte dacă beneficiază  sau nu de  bursă;
  10. decizia de impunere pentru persoanele care realizează venituri din activităţi independente sau chirii;
  11. adeverinta de la administrator din care să rezulte nominal persoanele care locuiesc la adresa  respectiva
  12. adeverinţa de rol agricol (pentru cei care deţin terenuri agricole în altă localitate).
  13. certificat de rol fiscal  de la Primăria Sarmizegetusa, din care să rezulte bunurile detinute în proprietate de toţi membrii familiei
           În cazul detinerii în proprietate a unui autoturism/autoturisme şi/sau motocicletă/motociclete se va prezenta cartea de identitate a autoturismului pentru evidenţierea vechimii.
Cererile şi declaraţiile pe propria răspundere pentru acordarea ajutorului pentru încălzirea locuinţei cu energie termică, vor putea fi înregistrate şi procesate la furnizor, numai dacă poartă viza de certificare a asociaţiei de proprietari/chiriaşi de care aparţine solicitantul ajutorului de încălzire, cu privire la  numărul de camere şi numărul de persoane trecute în cartea de imobil, care sunt luate în calcul la stabilirea cheltuielilor de întreţinere.
La primirea cererii-declaraţie, administratorul va verifica dacă numărul persoanelor declarate în componenţa familiei coincide cu numărul de persoane pentru care se achită lunar cheltuielile de întreţinere.
De asemenea, acesta va verifica dacă titularul a bifat numărul de camere şi a semnat cererea-declaraţie pe propria.
 
 
Posted in Documente de asistenta sociala.