Acte necesare în vederea înregistrării nasterii unui nou-născut

ATENŢIE ! părinţii care nu declară/ înregistrează, în termenele legale, naşterea copiilor, sunt pasibili de amendă cuprinsă între 50 – 150 lei.

Înregistrarea naşterii copilului se face, de oricare dintre părinţi, pe baza declaraţiei verbale dată în faţa ofiţerului de stare civilă din localitatea în care s-a produs evenimentul şi a următoarelor documente:

  • CERTIFICATUL MEDICAL CONSTATATOR AL NAŞTERII
    (întocmit pe formular – tip, care trebuie să poarte număr de înregistrare, dată certă, sigiliul unităţii sanitare, semnătura şi parafa medicului (se obţine pe loc de la Maternitate)
  • CERTIFICATELE DE NAŞTERE ŞI ACTELE DE IDENTITATE ALE PĂRINŢILOR
    (buletinul / cartea de identitate / cartea provizorie de identitate privind părinţii, aflate în termen de valabilitate), în original şi copie
  • ACTUL DE IDENTITATE AL DECLARANTULUI, dacă naşterea nu este declarată de părinţi
    (buletinul/ cartea de identitate/ cartea provizorie de identitate) aflată în termen de valabilitate, în original şi copie
  • CERTIFICATUL DE CĂSĂTORIE AL PĂRINŢILOR COPILULUI, dacă aceştia sunt căsătoriţi, în original şi copie

După caz:

  • DECLARAŢIE DE RECUNOAŞTERE A COPILULUI NĂSCUT ÎN AFARA CĂSĂTORIEI, dată de tată, în faţa
    ofiţerului de stare civilă sau la notarul public, din care să rezulte şi numele de familie pe care îl dobândeşte copilul, la care se anexează consimţământul mamei dat în faţa ofiţerului de stare civilă
  • DECLARAȚIE CU PRIVIRE LA DOMICILIUL COPILULUI, când domiciliul părinților este diferit.

RECUNOAŞTEREA în faţa ofiţerului de stare civilă nu se face la locul de domiciliu ci doar la locul înregistrării actului de naştere.
Stabilirea numelui de familie al copilului din căsătorie şi din afara căsătoriei se face exclusiv în baza
declaraţiei ambilor părinţi, prezenţi împreună la starea civilă la care a fost înregistrată naşterea.


În situaţia în care unul dintre părinţi sau ambii sunt cetăţeni străini, sunt necesare şi depunerea
următoarelor acte:
paşaportul cetăţeanului străin sau pentru cetăţenii statelor membre UE actul de identitate/carte de
identitate/carte de rezidenţă pentru membrii familiei/permis de şedere/certificat de înregistrare a cetăţeanului
U.E, în original şi copie xerox şi traducerea legalizată a filei din paşaport care conţine datele de identificare
certificatul de căsătorie apostilat/supralegalizat –în original şi copie xerox şi traducerea legalizată a acestuia
în original
declaraţie dată la notarul public, cu ajutorul unui traducător autorizat – de recunoaştere a paternităţii şi
purtare a numelui– făcută în prezenţa ambilor părinţi,/când părinţii copilului,cetăţean/cetăţeni străini nu sunt
căsătoriţi.


În situaţia în care ambii părinţi au vârsta sub 14 ani sunt necesare:
certificatele de naştere – în original şi copie –
actul de identitate al reprezentantului legal al unuia dintre părinţi – în original şi copie.

Tatăl minor poate recunoaşte singur pe copilul său doar dacă face dovada discernământului la momentul recunoaşterii, prin efectuarea expertizei psihiatrice(la medicul legist). (art. 417 CC)

În situația în care declarantul este cetățean strain, necunoscător al limbii române ori persoană cu handicap
auditiv sau surdocecitate, la depunerea documentelor necesare înregistrării nașterii se va folosi interpret
autorizat, încheindu-se în acest sens un process-verbal.

TERMENUL PENTRU DECLARAREA ŞI ÎNREGISTRAREA NAŞTERII COPILULUI ESTE:
– 30 zile de la data naşterii, pentru copilul născut viu şi aflat în viaţă;
– 3 zile de la data naşterii, pentru copilul născut mort;
– 24 de ore de la data decesului, pentru copilul născut viu care a decedat înăuntrul termenului de 30 zile;
– 30 de zile pentru copilul cu vârsta de până la un an, găsit sau părăsit de mamă în maternitate;
– Declaraţie pe proprie răspundere cu privire la depăşirea termenelor legale de înregistrare,
când este cazul.


>>> Actualizez lista

Posted in Documente de stare civila.