REGULAMENT TAXA SALUBRIZARE

 

ROMÂNIA                                                                                                                   ANEXA

JUDEŢUL HUNEDOARA                                                                                 la Ph nr.9 / 2023

COMUNA SARMIZEGETUSA

CONSILIUL LOCAL

 

 

 

 

 

 

 

REGULAMENT

DE INSTITUIRE ȘI ADMINISTRARE

A TAXEI SPECIALE DE SALUBRIZARE

 

ÎN U.A.T.  COMUNA SARMIZEGETUSA

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

  1. DISPOZIȚII GENERALE

            Documentul de Poziție al Unităților Adminstrativ-Teritoriale încheiat în vederea gestionării Proiectului „Sistem de Management Integrat al Deșeurilor în Județul Hunedoara”, aprobat de către reprezentanții tuturor unităților administrativ-teritoriale din județ, prevede că, pentru asigurarea finanțării serviciilor de colectare, transport, sortare, compostare și depozitare, precum și pentru asigurarea conformării la prevederile legislative, se stabilesc, în condițiile legii, tarife şi taxe speciale în sarcina beneficiarilor acestor servicii (utilizatori casnici și non-casnici).

            Conform prevederilor art. 30 din Legea nr. 273/2006 privind finanţele publice locale, cu modificările și completările ulterioare, art.454 si art.484 din Legea nr. 227/2015 privind Codul fiscal, cu modificările și completările ulterioare, ale Legii nr. 207/2015 privind Codul de procedură fiscală, cu modificările și completările ulterioare,art. 25-27, 28^17, 28^18 din Legea nr. 101/2006 a serviciului de salubrizare a localităţilor, republicată, cu modificările și completările ulterioare, ale Ordinului președintelui A.N.R.S.C. nr. 640/2022 privind aprobarea Normelor metodologice de stabilire, ajustare sau modificare a tarifelor pentru activităţile de salubrizare, precum şi de calculare a tarifelor/taxelor distincte pentru gestionarea deşeurilor şi a taxelor de salubrizare, art.17 si art.22 din O.U.G. nr.92/2021 privind regimul deşeurilor, cu modificările și completările ulterioare, ale Ordonanţei de urgenţă nr. 196/2005 privind Fondul pentru mediu, cu modificările și completările ulterioare, Legea nr. 249/2015 privind modalitatea de gestionare a ambalajelor şi a deşeurilor de ambalaje,  cu modificările și completările ulterioare, art. 16 alin. (1) și (4) lit. e),  se aprobă prezentul Regulament de instituire şi administrare a taxei de salubrizare, care se completează de drept cu prevederile legislației generale și speciale în materie.

 

2. MODALITĂȚI DE STABILIRE A TAXEI SPECIALE DE SALUBRIZARE

2.1. Condiții generale

  •  

            (1) Pe teritoriul administrativ al comunei Sarmizegetusa se instituie  taxa specială de salubrizare, pentru asigurarea următoarelor activități ale serviciului de salubrizare:

  • colectarea separată şi transportul separat al deșeurilor municipale și al deșeurilor similare provenind din activități comerciale din industrie și instituții, inclusiv fracții colectate separat; sunt incluse aici şi deşeurile periculoase din deșeurile menajere, deșeurile din construcții și desființări şi deşeurile voluminoase colectate în cadrul campaniilor de colectare; sunt excluse de la taxa specială de salubrizare colectarea și tratarea deşeurilor stradale.
  • sortarea deșeurilor reciclabile în stația de sortare;
  • organizarea prelucrării, neutralizării și valorificării materiale și energetice a deșeurilor, respectiv compostarea deşeurilor biodegradabile în instalații centralizate TMB;
  • administrarea depozitului conform de deşeuri;
  • dezvoltarea infrastructurii tehnico-edilitare aferente serviciului de salubrizare.

            (2) Taxa specială de salubrizare prevăzută de prezentul regulament se instituie începând cu luna IANUARIE 2023 și se aplică tuturor utilizatorilor din comuna Sarmizegetusa.

            (3) În ințelesul prezentului regulament, instituirea și plata taxei speciale de salubrizare se va aplica utilizatorilor, conform Legii salubrizării nr. 101/2006, cu modificările și completările ulterioare, și a dispozițiilor art. 1 alin. (2) din prezentul Regulament.

 

 

 

  •  

            (1) Utilizatorii casnici (persoane fizice)  care locuiesc pe raza comunei Sarmizegetusa şi utilizatorii non – casnici ( persaone juridice , agenţi economici, instiuţii publice, beneficiari ai serviciului de salubrizare) care au sediul, punct de lucru sau desfăşoară activităţi economice în comuna Sarmizegetusa sunt obligate la plata taxei speciale de salubrizare stabilită conform prezentului Regulament.

          (2) Persoanele fizice prevăzute mai sus sunt obligate la plata acestei taxe în funcţie de numărul de persoane din fiecare familie sau numărul locatarilor existenţi la o anumită adresă.

          (3) In situația în care contribuabilul persoana fizică deține mai multe imobile, va depune o declarație pentru fiecare imobil cu numărul de persoane care locuiesc in fiecare dintre

acestea.

          (4) Persoanele juridice au obligaţia de plată a taxei de salubrizare în funcţie de cantitatea de

deșeuri generată stabilită în metru cub per lună, corelată cu programul de colectare.

         (5) în cazul în care proprietarii imobilului au decedat, moștenitorii sau persoanele care locuiesc în acel imobil au obligația depunerii declarației de impunere.

        (6) Prin excepție de la prevederile alin. (1), în cazul imobilelor proprietate publică sau privată ale statului ori ale unității administrativ-teritoriale, care sunt concesionate, închiriate, date în administrare ori în folosință, după caz,  taxa specială de salubrizare reprezintă sarcina fiscală a concesionarilor, locatarilor, titularilor dreptului de administrare sau de folosință, după caz. În cazul în care concesionarii, locatarii, titularii dreptului de administrare sau de folosință, persoane de drept public, transmit ulterior altor persoane dreptul de concesiune, închiriere, administrare sau folosință a imobilului respectiv, taxa specială de salubrizare va fi datorată de prima entitate care nu este de drept public, care a primit dreptul de concesiune, închiriere, administrare sau folosință.

            (7) Prin excepție de la prevederile alin. (1), în cazul imobilelor deținute în proprietate de către entități aflate sub incidența Legii nr. 85/2014 privind procedurile de prevenire a insolvenței și de insolvență sau, după caz, a Legii nr. 85/2006 privind procedura insolvenței, care sunt concesionate, închiriate, date în administrare ori în folosință altor entități de drept public sau privat, taxa specială de salubrizare reprezintă sarcina fiscală a concesionarilor, locatarilor, titularilor dreptului de administrare sau de folosință.

2.2. Declarațiile de impunere

  •  

            (1) În vederea calculării taxei speciale de salubrizare, utilizatorii serviciului de salubrizare de pe raza administrativ-teritorială a comunei Sarmizegetusa  au obligaţia ca, până la data de 24.02.2023, să depună la Primăria comunei Sarmizegetusa Compartimentul impozite si taxe locale, sau prin e-mail la primariasarmizegetusa@yahoo.com, în format pdf., cu semnătura declarantului (cu obligația primăriei de a comunica expeditorului e-mailului numărul de înregistrare al documentelor primite), a următoarelor documente:

  1. a) Declaraţia de impunere, dată pe proprie răspundere, conform Anexelor nr. 1-4 la prezentul
  2. b) Declaraţii rectificative, conform Anexelor nr. 5-8 la prezentul regulament, în cazul în care au apărut modificări în componența familială, față de precedenta declarație sau, după caz, în cazul în care au apărut modificări în structura organizatorică a entității.

            (2) În cazul nedepunerii declarației de impunere, impunerea taxei se va face din oficiu, conform art. 4 alin. (1) din prezentul regulament, începând cu data de 01.03.2023, cu obligația de plată a taxei de la data intrării în operare a serviciului de coletare și transport a deșeurilor( luna ianuarie 2023).

            (3) Utilizatorii casnici au obligația depunerii declarației pentru stabilirea cuantumului taxei speciale de salubrizare, conform Anexei nr.1 la prezentul regulament. Declaraţia se depune pentru fiecare unitate locativă deţinută, fie că este locuită de proprietar, fie că este închiriată altor persoane fizice.

            (4) În cazul imobilelor aflate în proprietatea persoanelor fizice, care sunt închiriate persoanelor juridice, obligația de depunere a declarației revine proprietarului imobilului, iar  obligația de a achita taxa de salubrizare revine chiriașului imobilului. În acest sens proprietarul va depune declaraţia de impunere conform Anexei nr. 2 la prezentul regulament, pentru fiecare imobil deţinut, iar chiriașul va depune Anexa nr. 4.

            (5) În cazul imobilelor aflate în proprietatea persoanelor fizice sau juridice, care sunt utilizate pentru desfășurarea de profesii liberale (cabinete de avocatură, birouri de expertiză, birouri notariale, birourile executorilor judecătorești, cabinete medicale, etc.), obligația de a depune declarația și obligația de a achita taxa specială de salubrizare revin proprietarului imobilului. Persoanele care desfășoară profesii liberale și cele care au statut de sedii sociale de firme fără desfășurarea de activități economice sunt asimilate utilizatorilor casnici, datorând taxa în cuantumul stabilit pentru persoanele fizice, în funcție de numărul de membri sau numărul de angajați ce desfășoară profesia respectivă. În acest sens se va depune declarația prevăzută în Anexa  nr.1 sau, după caz, declarația prevăzută în Anexa nr.2 la prezentul regulament.

            (6) În cazul imobilelor aflate în proprietatea persoanelor juridice, având destinația de locuință, care sunt închiriate persoanelor fizice, obligaţia de a depune declarația şi obligația de a achita taxa de salubrizare revin proprietarului imobilului. Se va depune declaraţia  prevăzută în Anexa nr. 3 la prezentul regulament, pentru fiecare imobil deținut.

            (7) În cazul imobilelor aflate în proprietatea persoanelor juridice, care sunt concesionate, închiriate, date în administrare ori în folosință altor persoane juridice, obligația de a depune declarația de impunere revine proprietarului imobilului și obligația de a achita taxa de salubrizare revine concesionarilor/locatarilor/titularilor dreptului de administrare sau de folosință a imobilului. Propietarul imobilului va depune declarația prevăzută în Anexa nr. 2,  iar concesionarul/locatarul/titularul dreptului de administrare sau de folosință a imobilului depune declarația prevăzută în Anexa nr. 4.

            (8) În cazul imobilelor proprietate a persoanelor juridice aflate sub incidența Legii nr. 85/2014 privind procedurile de prevenire a insolvenței și de insolvență sau, după caz, a Legii nr. 85/2006 privind procedura insolvenței, concesionate, închiriate, date în administrare ori în folosință altor entități de drept public sau privat, obligația de a declara și obligația de a achita taxa de salubrizare revin concesionarului, locatarului, titularului dreptului de administrare sau de folosință. Titularul obligației va depune declarația prevăzută în Anexa nr. 4, pentru fiecare imobil, împreună cu declarația prevăzută în Anexa nr. 2 completată de către proprietar.

            (9) În cazul imobilelor aflate în proprietatea publică sau privată a statului sau a unității administrativ-teritoriale concesionate, închiriate, date în administrare ori în folosință, după caz,  obligația de a depune declarația și obligația de a achita taxa de salubrizare revine concesionarilor, locatarilor, titularilor dreptului de administrare sau de folosință, după caz.  În cazul în care concesionarii, locatarii, titularii dreptului de administrare sau de folosință, persoane de drept public, transmit ulterior altor persoane dreptul de concesiune, închiriere, administrare sau folosință a imobilului respectiv, prima entitate care nu este de drept public, care a primit dreptul de concesiune, închiriere, administrare sau folosință are obligația de a depune declarația și de a achita taxa specială de salubrizare. În cazul utilizatorilor casnici se va depune declarația conform Anexei nr. 1, iar în cazul utilizatorilor non-casnici se va depune declarația conform Anexei nr. 4.

            (10) Pentru imobilele care sunt locuite temporar (case de vacanță, apartamente sau imobile locuite temporar, etc.) și nu sunt imobile de domiciliu sau de reședință, obligația de a depune declarația revine proprietarului, taxa lunară fiind calculată cu luarea în considerare a unei singure persoane. Declaraţia se depune pentru fiecare unitate locativă deţinută, conform Anexei 1.

            (11) În cazul persoanei juridice, obligația depunerii declarației de impunere pentru stabilirea cuantumului taxei și obligația achitării acesteia revine reprezentantului legal al acesteia.

            (12) În caz de deces al titularului dreptului de proprietate asupra imobilului, obligația de depunere a declarației de impunere și obligația de plată a taxei revine moștenitorului/moștenitorilor de drept sau, după caz, moștenitorului/moștenitorilor prezumtivi.

            (13) Declarațiile pentru stabilirea cuantumului taxei speciale de salubrizare se depun de către persoanele fizice/juridice care dețin imobile pe raza administrativ-teritorială a comunei Sarmizegetusa, în 2 exemplare, însoțite de copie după actul de identitate/actul de înființare și de orice documente necesare pentru susținerea celor declarate, la  Compartimentul impozite si taxe locale din cadrul Primăriei comunei Sarmizegetusa prin e-mail la primariasarmizegetusa@yahoo.com, în format pdf., cu semnătura declarantului (cu obligația primăriei de a comunica expeditorului e-mailului numărul de înregistrare al documentelor primite).

            (14) În cazul imobilelor închiriate sau concesionate, proprietarul imobilului este răspunzător de plata taxei speciale de salubrizare în caz de neplată a acesteia de către locatar sau concesionar, potrivit art. 30, alin. (6) din Legea nr. 196/2018 privind înfiinţarea, organizarea şi funcţionarea asociaţiilor de proprietari şi administrarea condominiilor, cu modificările și compleătările ulterioare, conform căruia: “Raporturile juridice stabilite de comun acord între locator şi locatar, precum şi nerespectarea obligaţiilor contractuale de către locatar nu absolvă proprietarul, în calitate de locator, de obligaţiile sale faţă de asociaţia de proprietari sau faţă de furnizorii de utilităţi publice, prevăzute în prezenta lege.”

            (15) Taxa de Salubrizare are 2 componente:

            (I) taxa fixă lunară, calculată per persoană, pe baza indicelui mediu de generare (I.G.) a deșeurilor din anul anterior, al tarifelor distincte în vigoare ale operatorilor de salubrizare și al indicatorilor de performanță prevăzuți în Regulamentul de salubrizare al Județului Hunedoara, sub forma unui pachet de servicii de colectare, diferențiat în funcție de tipul de unitate locativă, denumit Pachetul de Servicii De Salubrizare de Bază PSSB.

            (II) regularizarea taxei de salubrizare, care este componenta variabilă, calculată pe baza generării reale de deșeuri pe perioada pentru care s-a impus taxa fixă lunară, precum și prin cumularea eventualelor penalizări aplicate conform Regulamentului de Salubrizare al Județului, privind impurificarea fracțiilor de deșeuri colectate separat.

            În urma depunerii declarației, utilizatorii vor primi o decizie de impunere în care se va specifica valoarea Pachetului de Servicii de Salubrizare de Bază (PSSB) datorată.

            Cuantumul PSSB lunar se va publica la sediul Primăriei, pe site-ul acesteia și/sau în mass-media locală și ea va cuprinde un pachet de servicii de colectare predefinit, așa cum este descris în Anexa 6 a Regulamentului de Salubrizare al Județului.

            (16) Operațiunea de regularizare a taxei speciale de salubrizare, ca mecanism al instrumentului economic „Plătește pentru cât arunci” se va face la finele perioadei pentru care s-a impus PSSB, prin diferența între serviciile de salubrizare utilizate efectiv și cele cuprinse în PSSB. Suma rezultată în urma regularizării va fi achitată în termen de 30 zile de la data primirii deciziei de impunere.

            (17) În cazul neprimirii deciziei de impunere până la finele primului trimestru al anului 2023, obligația de plată subzistă, utilizatorii casnici și non-casnici având obligația de a consulta site-ul/avizierul Primăriei.

            (18) Declarațiile pentru stabilirea cuantumului taxei speciale de salubrizare pot fi modificate pe parcursul perioadei de prestare a serviciului, la cererea utilizatorilor serviciului de salubrizare, prin depunerea unor declarații rectificative, întocmite conform Anexelor nr. 5 – 8.

            (19) Declarațiile rectificative se depun în termen de maxim 30 de zile de la data apariției oricărei modificări a datelor declarației inițiale, urmând ca modificarea taxei de salubrizare să se efectueze în maxim  30 zile calendaristice de la data depunerii declarației rectificative, cu incepere de la data de întâi a lunii următoare.

  •  

(1) În cazul nedepunerii declarației pentru stabilirea cuantumului taxei speciale de salubrizare până la data de 24.02.2023, obligația de plată se va stabili din oficiu, pentru fiecare imobil deținut, după cum urmează:

  1. a) pentru persoanele fizice: pe baza situației din teren, constatate în urma controalelor efectuate, precum și pe baza datelor existente în evidențele primăriei (evidența fiscală, evidența persoanelor, registrul agricol) sau prin estimarea unui nuamr de 4 persoane;
  2. b) pentru persoanele juridice: pe baza estimării unei cantități de deșeuri reziduale de două tone/lună.

 

(2) Stabilirea din oficiu a taxei speciale de salubrizare se face prin emiterea unor decizii de impunere emise în condițiile Codului de procedura fiscală.

2.3. Modalitatea de calcul a taxei speciale de salubrizare

            (1) Din taxa specială de salubrizare se asigură finanțarea următoarelor activități, conform Regulamentului serviciului de salubrizare al Judeţului Hunedoara:

  1. Colectarea separată și transportul separat al deșeurilor municipale și similare (al deşeurilor periculoase din deșeurile menajere cu respectarea principiilor prevăzute în O.U.G. nr. 92/2021, cu excepția celor cu regim special, colectate în cadrul campaniilor de colectare a DEEE);
  2. Tratarea mecano-biologică a fracției reziduale si procesarea componentei biodegradabile separată în urma tratării;
  3. Colectarea deșeurilor voluminoase în cadrul campaniilor şi la predarea în centrele de colectare.
  4. Colectarea deșeurilor periculoase din deșeurile menajere, cu excepția celor cu regim special, la predarea în Centrele de Colectare itinerante.
  5. Sortarea deșeurilor reciclabile de la persoane fizice, agenți economici/instituții publice, colectate separat;
  6. Colectarea și compostarea deșeurilor verzi, biodegradabile menajere și similare colectate separat în cadrul campaniilor;
  7. Depozitarea controlată a deșeurilor municipale reziduale.

 

            (2) Pentru stabilirea taxei speciale de salubrizare se vor respecta indicatorii de performanță ai serviciului public de salubrizare prevăzuți în Ordonanța de urgență nr. 92/2021 pentru modificarea și completarea Legii nr. 211/2011 privind regimul deșeurilor, a Legii nr. 249/2015 privind modalitatea de gestionare a ambalajelor și a deșeurilor de ambalaje și a Ordonanței de Urgență a Guvernului nr. 196/2005 privind Fondul pentru mediu, respectiv indicatorii de performanță prevazuți în contractele de delegare ale operatorilor de salubrizare din județul Hunedoara:

  • Obligaţia de a colecta și transfera Stației de Sortare un procent de minim 23,1% de deșeuri reciclabile de plastic, metal, hârtie, carton și sticlă din cantitatea totală de deșeuri municipale și similare generate pe raza U.A.T.-ului.
  • Obligaţia de a trata mecanic și  transfera către Stația de Compostare un procent de minim 50% din cantitatea totală de deşeuri municipale admise în C.M.I.D. Bârcea Mare
  • Obligaţia de a valorifica minim 75% din cantitatea de deșeuri reciclabile primite la Stația de Sortare, din care minim 50% din cantitatea sortată valorificabilă să fie deșeuri din ambalaje, al căror cost să facă obiectul achitării costurilor nete de colectare, transport și sortare de către OIREP-uri. (Organisme de Implementare a Responsabilității Extinse a Producătorilor de ambalaje).
  • Obligația de nu utiliza ca strat de acoperire CLO -ul rezultat din procesul de biostabilizare al comonentei organice tratate in C.M.I.D., în procent mai mare de 15% din cantitatea depozitată.

            (3) Având în vedere țintele menționate la alin. (2), costul unei tone de deșeuri municipale colectate în județul Hunedoara, se va determina conform formulelor de calcul cuprinse în Anexa 11 la prezentul Regulament.           

  •  

(1) Tarifele distincte ale fracţiilor deşeurilor colectate separat se calculează la aprobarea prezentului Regulament și se rectifică, daca va fi cazul, la inițiativa A.D.I. DEȘEURI Hunedoara, dacă indicatorii de performanță (țintele de colectare separată) variază semnificativ, pe baza tarifelor (lei/tonă + T.V.A.) operatorului de colectare şi transport, tarife distincte pentru gestionarea deșeurilor reciclabile și reziduale, precum şi a tarifelor operatorului staţiilor de sortare şi compostare de la C.M.I.D. Bârcea Mare.

(2)  La  stabilirea nivelului tarifelor distincte fracțiilor de deșeuri colectate separat, care stau la baza calcului PSSB,  se iau în calcul următoarele elemente:

  1. a) datele colectate şi centralizate de către Asociația de Dezvoltare Intercomunitară DEȘEURI Hunedoara, referitoare la cantităţile de deșeuri provenite de la persoane fizice şi persoane juridice;
  2. b) prevederile Analizei economice și Financiare, din Studiul de Fundamentare revizuit, Anexă a Contractului de delegare prin concesiune a Serviciului public de salubrizare (Evoluția tarifelor maximale);
  3. c) contribuția la economia circulară, numai pentru deşeurile destinate a fi eliminate prin depozitare, rezultate în urma aplicării indicatorilor de performanţă prevăzuţi în contracte;
  4. d) costurile tonei de deşeu colectat separat, determinate pe baza indicatorilor de performanta ai SMID si pe baza tarifelor aprobate ale Operatorilor de salubritate
  5. e) veniturile rezultate din vânzarea deșeurilor reciclabile de la stația de sortare și, eventual, din vânzarea compostului rezultat de la stația de compostare, precum și cele obținute de la OIREP (Organizații de Implementare a Responsabilității Extinse a Producătorilor), raportate la cantitatea de deșeuri reciclabile valorificate;
  6. f) facilitățile acordate privind taxa specială de salubrizare, prevăzute în Codul fiscal.

 

  •  

            (1) Pachetul de servicii de salubrizare de bază (PSSB) adresat utilizatorilor, ca parte componentă a taxei speciale de salubrizare, este calculat ca sumă de taxe distincte pentru gestionarea fracțiilor reziduale si a celor reciclabile colectate separat, așa cum rezultă din aplicarea indicatorilor de performanță asupra indicelui de generare mediu calculat pe baza cantităților din anul precedent.  

            (2) La nivelul comunei Sarmizegetusa, nivelul PSSB nu va putea depăsi cu mai mult de 5% nivelul calculului aprobat conform formulelor din Anexele prezentului Regulament.

 

  •  

            (1) Colectarea, transportul și eliminarea deșeurilor generate de activități de reamenajare și reabilitare interioară și/sau exterioară a imobilelor, colectarea deşeurilor de la evenimente speciale,  precum şi a deşeurilor voluminoase la cerere se va realiza în baza unui contract încheiat direct între operatorul de salubrizare și generatorii de deșeuri.

            (2) Pentru activitățile menționate la alin. (1) se va plăti tariful în vigoare prevazut în Anexele  prezentului Regulament.

            (3) Deșeurile reziduale depuse lângă platformele de colectare vor fi colectate ca deșeu rezidual suplimentar și vor fi incluse în calculul regularizării aplicabile pentru locatarii arondaţi, în cazul platformelor publice. Operatorul are obligația de a  înregistra distinct toate aceste goliri suplimentare.

 

  •  

            Cuantumul Pachetului Servicii de Salubrizare de Bază și modificarea mecanismului de aplicare a instrumentului economic „Plăteşte pentru cât arunci” (PPCA) se vor aproba prin hotărâre a Consiliului Local  numai ca urmare a modificarilor aprobate a tarifelor operatorilor, a indicatorilor de performanță, a indicilor de generare medii ai județului sau a ajustării instrumentului economic PPCA din Regulamentul de salubrizare al județului Hunedoara.

 

  •  

            Taxa specială de salubrizare se poate actualiza doar prin hotărâre a Consiliului local al comunei Sarmizegetusa, conform legislației în vigoare, în funcție de următoarele criterii, dar nelimitându-se la acestea:

  1. a) indicele de generare la nivelul comunei Sarmizegetusa;
  2. b) indicele de inflație la servicii;
  3. c) creșterea costurilor la elementele componente ale tarifului operatorului de salubrizare, dezvoltarea infrastructurii tehnico-edilitare a S.M.I.D.

 

  1. TERMENE ŞI MODALITĂŢI DE PLATĂ A TAXEI SPECIALE DE SALUBRIZARE

 

  •  

            (1) Taxa specială de salubrizare, prin componenta PSSB, se datorează lunar, cu termen de plată până în data de 15 a lunii următoare celei în care s-a prestat serviciul de salubrizare, dacă utilizatorii au depus declaraţia de impunere. Plata taxei se poate face şi anticipat,  o dată cu depunerea declarației impunere. Regularizarea taxei, dacă este cazul, va avea loc anul următor și se datorează în termen de 30 de zile de la impunerea ei.

            (2) Pentru utilizatorii care nu au depus declarația de impunere până la data prevăzută la art.3, alin.(1), autoritatea locală va impune din oficiu taxa de salubrizare, cu termen de plată până la data de 15 a lunii următoare.

            (3) Cu titlu de excepție, utilizatorii casnici și non-casnici care au dobândit/finalizat imobile, au obligația depunerii declarației în termen de 30 de zile de la data dobândirii/finalizării și datorează taxa specială de salubrizare începând cu data de întâi a lunii următoare celei în care au dobândit/finalizat imobilul. Taxa se calculează/datorează proporțional cu numărul lunilor rămase din anul în curs.

            (4) Taxa specială de salubrizare plătită în plus se compensează sau se restituie, după caz, în condiţiile prevăzute de Codul de procedură fiscală.

            (5) Pentru recuperarea sumelor datorate cu titlu de taxă specială de salurbizare se aplică măsurile de urmărire și executare silită prevăzute de Codul de procedură fiscală.

            (6) Taxa specială de salubrizare se poate achita prin casieria primăriei.

 

  1. FACILITĂȚI PRIVIND PLATA TAXEI SPECIALE DE SALUBRIZARE
  •  

            (1) Consiliul local poate acorda scutiri sau reduceri de la plata taxei speciale de salubrizare, conform prevederilor actelor normative fiscale în vigoare.

            (2)  Sunt scutite de la plata taxei speciale de salubrizare următoarele categorii de persoane fizice prevăzute de Codul fiscal:

  1. a) veteranii de război, văduvele de război şi văduvele nerecăsătorite ale veteranilor de război;
  2. b) persoanele prevăzute la art. 1 al Decretului-lege nr. 118/1990, republicat, cu modificările şi completările ulterioare, şi persoanele fizice prevăzute la art. 1 din Ordonanţa Guvernului nr. 105/1999, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 189/2000, cu modificările şi completările ulterioare;
  3. c) organizaţiile care au ca unică activitate acordarea gratuită de servicii sociale în unităţi specializate care asigură găzduire, îngrijire socială şi medicală, asistenţă, ocrotire, activităţi de recuperare, reabilitare şi reinserţie socială pentru copil, familie, persoane cu handicap, persoane vârstnice, precum şi pentru alte persoane aflate în dificultate, în condiţiile legii.

            (3) În cazul cetățenilor care lipsesc din localitate cel puțin 15 de zile consecutive dintr-o lună calendaristică și probează acest fapt cu documente justificative de tip viză de flotant, contracte de muncă în strainătate, bilet de călătorie dus-întors etc., se va recalcula proporțional taxa de salubrizare datorată.

            (4) Facilitățile fiscale se acordă beneficiarilor acestora începând cu luna următoare celei în care a fost depusă cererea împreună cu documentele justificative.

            (5)  În cazuri de deces/înstrăinare a imobilului/dizolvare a societății, taxa de salubrizare va fi sistată începând cu data de întâi a lunii următoare celei în care a avut loc decesul/înstrăinarea imobilului/dizolvarea societății. Sistarea plății/obligației de plată se face pe bază de cerere însoțită de documente justificative.

            (6)  Categoriile de beneficiari ai facilităților fiscale/scutiri de la plata taxei speciale de salubrizare se stabilește prin hotărâre a Consiliului Local, în conformitate cu prevederile legale în vigoare.

 

5. GESTIONAREA VENITURILOR ȘI CHELTUIELILOR AFERENTE    SERVICIULUI  DE  SALUBRIZARE

 

  •  

(1) Compartimentul impozite si taxe locale care colectează taxa specială stabilită pentru serviciul de salubrizare, are următoarele atribuții:

  1. a) urmărește depunerea declarațiilor de către persoanele fizice și juridice și asigură înregistrarea acestora;
  2. b) încasează prin casieria instituţiei de la persoane fizice și juridice taxele speciale stabilite în temeiul Hotărârii Consiliului Local;
  3. c) ține evidența sumelor datorate/încasate defalcat pe tipuri de beneficiari;
  4. d) întocmește evidențe cu persoanele beneficiare de scutiri/facilități de la plata taxei speciale de salubrizare;
  5. e) asigură depunerea în contul special constituit pentru administrarea taxei de salubrizare a sumelor încasate în numerar la casierie;
  6. f) operează în evidențele proprii regularizările, rectificările, scutirile și reducerile prevăzute de actele normative/administrative în vigoare;

            (2) Plata contravalorii serviciilor de salubrizare se realizează direct către operatorii serviciilor de salubrizare, pe baza facturilor însoțite de detalierea cantităților/ serviciilor prestate, avizate la plată de către A.D.I. DEȘEURI Hunedoara.

            (3). A.D.I. DEȘEURI Hunedoara va monitoriza  activitățile de colectare, transport, sortare, compostare și depozitare a deșeurilor menajere și similare din Județul Hunedoara. Sumele obținute din taxa specială de salubrizare și din regularizări ori din penalizări vor fi utilizate pentru acoperirea cheltuielilor de întreținere, funcționare și dezvoltare a serviciului public de salubrizare.

            (4) Soldul rămas neutilizat la sfârșitul anului bugetar va fi folosit în anul următor, cu  aceeași destinație.

 

6.                   SANCȚIUNI

 

  •  

            (1)  Declarațiile de impunere/declarațiile rectificative depuse după expirarea termenelor stabilite, declarațiile incomplete și/sau neconforme cu datele reale se sancționează în condițiile legii.

            (2) Stabilirea taxei speciale de salubrizare în baza declarațiilor se va face sub rezerva verificării ulterioare. În cazul declarării unor date eronate sau false privind numărul de persoane sau a altor informații necesare calculării taxei, obligația de plată se va stabili retroactiv, în cuantum penalizator de 2 ori mai mare începând cu data de la care taxa a fost datorată, pe baza datelor furnizate de registrul agricol, de ofiţerul de stare civilă, etc. Totodată, declararea neconformă cu realitatea atrage răspunderea contravențională sau penală, după caz.

            (3) Neplata taxei la termenele stabilite, respectiv întârzierea la plată, atrage după sine calculul şi plata majorărilor de întârziere de 1% din cuantumul taxei speciale de salubrizare neachitate în termen, calculată pentru fiecare lună sau fracţiune de lună, începând cu ziua imediat următoare termenului de scadenţă şi până la data stingerii sumei datorate, inclusiv, precum şi aplicarea măsurilor de executare silită prevăzute de legislația specială în vigoare.

            (4) Neconformarea la obligația de a colecta selectiv deșeurile municipale se sancționează conform Regulamentului serviciului de salubrizare și al legislației în vigoare.

 

7.    DISPOZIȚII FINALE

  •  

            (1) Regularizarea taxei de salubrizare va începe după centralizarea datelor privitoare la cantitățile de deșeuri colectate si tratate.

            (2) Operatorul desemnat are obligația de a cântări sau a permite cântărirea autoutilitarelor utilizate pentru ridicarea și transportul deșeurilor municipale, în prezența unui delegat al primarului comunei Sarmizegetusa, la intrarea și ieșirea de pe raza administrativ – teritorială a comunei Sarmizegetusa

(3) Anexele nr.1 – 9 fac parte integrantă din prezentul regulament, respectiv:

 

Anexa nr. 1

Declarația de impunere în vederea stabilirii cuantumului taxei speciale de salubrizare datorată de proprietari de imobile persoane fizice (pentru locuința proprie şi pentru imobile închiriate altor persoane fizice) şi de chiriaşi în locuinţe proprietate de stat/U.A.T.

Anexa  nr. 2

Declarația de impunere în vederea stabilirii cuantumului taxei speciale de salubrizare datorată de proprietari de imobile persoane fizice/juridice (pentru imobile închiriate persoanelor juridice)

Anexa  nr. 3

Declarația de impunere în vederea stabilirii cuantumului taxei speciale de salubrizare datorată de persoane juridice proprietari de imobile, închiriate persoanelor fizice

Anexa nr. 4

Declarația de impunere în vederea stabilirii cuantumului taxei speciale de salubrizare datorată de utilizatori non-casnici (operatori economici, instituții publice, asociații non-profit altele decât asociațiile de proprietari/locatari, PFA), proprietari de imobile sau care desfăşoară activităţi în imobile închiriate

Anexa nr. 5

Declarația rectificativă de impunere în vederea stabilirii cuantumului taxei speciale de salubrizare datorată de proprietari de imobile (pentru locuința proprie şi cele închiriate altor persoane fizice) şi de chiriaşi în locuinţe proprierate de stat/U.A.T.

Anexa nr. 6

Declarația rectificativă de impunere în vederea stabilirii cuantumului taxei speciale de salubrizare datorată de proprietari de imobile persoane fizice/juridice pentru imobile închiriate persoanelor juridice

Anexa  nr. 7

Declarația rectificativă de impunere în vederea stabilirii cuantumului taxei speciale de salubrizare datorată de persoane juridice proprietari de imobile, închiriate persoanelor fizice

Anexa nr. 8

Declarația rectificativă de impunere în vederea stabilirii cuantumului taxei speciale de salubrizare datorată de persoane juridice (proprietari de imobile sau care desfășoară activități în imobile închiriate)

        

            Initiator,                                                             Contrasemnează,

             Primar                                                   Secretarul general al comunei Sarmizegetusa

                                                                                                             

     Hibais Leontin Dorin                                                     Bugariu Simona Nicoleta

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

Posted in Anunturi publice, FĂRĂ CATEGORIE, Proiecte PHCL.